Cautare


19 Iulie 2019
Sondaj BestJobs: Angajatii romani isi petrec concediul cu gandul la job si doar unul din cinci se deconecteaza complet in vacanta

Cei mai multi angajati romani considera ca o vacanta linistita, in care sa se deconecteze de la job si sa-si petreaca timpul cu familia sau prietenii, are impact direct asupra performantelor la job. Cu toate acestea, doar unul din cinci reuseste sa se detaseze complet si sa se bucure de vacanta fara sa stea cu gandul la job, arata rezultatele celui mai recent sondaj efectuat de BestJobs.

Ceilalti patru din cinci raman intr-un fel sau altul conectati la jobul lor, fie pentru ca sunt sunati de colegi sau chiar de sefi pe teme legate de serviciu in zilele libere sau chiar pentru ca trebuie sa lucreze din concediu. Aproximativ 21% stiu inca de cand pleaca in vacanta ca va fi nevoie sa lucreze daca apar urgente, insa mizeaza ca astfel de situatii vor fi rare si ca nu le vor consuma mai mult de cateva ore din tot concediul. Alti 10% sunt convinsi ca va fi nevoie sa lucreze cel putin 1-2 ore in fiecare zi de vacanta, iar 14% pur si simplu nu stiu ce le rezerva jobul in perioada concediului. Restul de 55% sunt convinsi ca nu va fi nevoie sa lucreze in zilele libere, dar nu au nicio certitudine.

Chiar si atunci cand nu sunt sunati de colegi sau nu apar situatii care necesita atentia lor in vacanta, aproape 17% dintre angajati spun ca le este imposibil sa se deconecteze complet, intrucat se gandesc cu groaza la ce ii asteapta cand se vor intoarce la lucru. Alti 9% spun ca simt o presiune din partea sefilor sa mentina contactul cu jobul chiar si atunci cand sunt plecati  si tot atatia recunosc ca aleg sa nu stea departe de job in zilele libere de teama sa nu ramana in urma, motiv pentru care aloca timp in fiecare zi cel putin pentru a verifica mailurile si, de multe ori, inclusiv pentru a raspunde la cele mai importante dintre ele. Nu e de mirare, asadar, ca 7% dintre angajati spun ca nu reusesc sa se relaxeze complet niciodata cand sunt in vacanta, iar peste 26% spun ca ajung sa se simta relaxati abia spre finalul vacantei. 

Simptome post-concediu: productivitate mai scazuta si stres mai mult

in aceste conditii, la intoarcerea din vacanta, aproape jumatate dintre respondentii la sondajul BestJobs spun ca au mai multa energie si doar unul din trei se simte mai productiv, in timp ce nivelul de stres este mai mic decat inainte de vacanta pentru aproximativ doi din cinci. Pentru aproape o treime dintre angajati, primele zile de dupa concediu sunt dificile si stresante, fiind nevoie de eforturi suplimentare pentru a relua activitatea si a se pune la curent cu cele petrecute in perioada vacantei. 

Vara aceasta, majoritatea angajatilor romani (53%) au afirmat ca au planificat doua saptamani de vacanta, iar aproape 17% intre doua si trei saptamani. La extreme, 14% dintre respondenti au doar o saptamana de vacanta, iar 9% chiar mai mult de trei saptamani. Aproape jumatate au concediul in august, iar unul din cinci sunt in concediu chiar in aceasta perioada, in iulie. Alti 15% prefera sa isi ia liber in septembrie, iar 5% au fost deja in vacanta in iunie. Putini, circa 4%, afirma ca nu isi vor lua deloc concediu pana la finele anului, din diverse motive.

La momentul sondajului, 17,2% dintre respondenti au spus ca mai au cel mult 10 zile de concediu ramase din acest an, aproape 20% mai aveau intre 10 si 15 zile si tot atatia - intre 15 si 20 de zile. Alti aproape 17% aveau intre 20 si 30 zile libere, iar 11,5% mai aveau peste 30 de zile de vacanta, luand in calcul inclusiv zilele libere de anul trecut neefectuate. 

Sondajul a fost realizat in perioada 24 iunie - 15 iulie 2019, pe un esantion de 980 de utilizatori de internet.

Despre BestJobs

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din Romania. Cu o experienta de peste 18 ani in domeniu, BestJobs a fost implicata in transformarea si inovarea industriei de recrutare online si integreaza astazi tehnologii digitale de ultima generatie pentru a oferi cele mai eficiente solutii de angajare. Cu un numar de peste 2,5 milioane de profesionisti conectati la piata muncii si peste 25.000 de joburi active in orice moment, atat in tara, cat si in strainatate, BestJobs creeaza conexiuni intre toti cei care vor sa gaseasca un job mai bun si angajatorii care cauta noi talente. 





Info util

Numai 5 producatori de solutii antivirus, inclusiv ESET, au indeplinit criteriile de detectie si dezinfectare solicitate pentru Windows 7.



Newsletter


Adresa mea de email:
Parteneri

Despre noi

Download

Contact

Strada Retezatului nr.5 / Tg.Mures 540 068
tel/fax:0265 265 910 / contact@smartnews.ro

Publicitate