Cautare


09 Octombrie 2019
Legrand si Samsung lanseaza in premiera in Romania o solutie pentru camere de hotel inteligente

Legrand si Samsung anunta lansarea in tara noastra a unei solutii dedicate industriei hoteliere, care permite controlul inteligent al camerelor, atat din perspectiva oaspetilor, cat si din cea a administratiei hotelurilor.

Astfel, oaspetii pot seta temperatura, nivelul iluminarii, deplasarea draperiilor sau functii specifice camerelor de hotel, afisate pe ecranul televizorului Samsung, prin simpla utilizare a telecomenzii. Mai mult, acestia pot solicita efectuarea serviciilor de curatenie, folosind aceeasi solutie, ceea ce permite optimizarea rutei cameristelor, care beneficiaza si de o ghidare online spre destinaţia cea mai apropiata care trebuie improspatata. Personalizarea poate sa ajunga pana la programarea accesului la diferite facilitati recreative pe care le ofera unitatea de cazare (ore de yoga, de masaj etc). Odata setate preferintele ca profil al vizitatorului, acesta se va putea bucura de confort personalizat de cate ori revine in hotelul respectiv.

Solutia Samsung LYNK HMS (Hotel Management System) transforma televizorul din camera de hotel intr-un hub de control si management, combinand principalele atribute tehnice intr-o interfata usor de utilizat si interactiva. Pe langa facilitatile de administrare a camerei (RMS), hotelurile mai pot accesa un sistem de control a energiei (EMS), serviciul de control in camera (IRC) si functia de gestionare a continutului (CMS). 

Credem ca domeniul hotelier are un potential important de dezvoltare in Romania, cu o crestere constanta a numarului de turisti, dar si a asteptarilor acestora in ceea ce priveste utilizarea tehnologiei. Reprezentantii hotelurilor stiu ca serviciile ii diferentiaza si determina decizia de a reveni din partea oaspetilor. Se pune intrebarea daca ne putem permite sa ignoram investitia in tehnologie, cand numarul dispozitivelor conectate la nivel global va creste de 10 ori, in 2020 fata de anul curent. Legrand se situeaza, ca intotdeauna, printre promotorii inovatiei si prezinta, in premiera pentru domeniul hotelier, doua solutii pentru controlul inteligent al camerelor de hotel, a declarat Calin Pascalau, Director General Legrand Romania.

Soluţiile Legrand pot fi insalate atat in hotelurile noi, cat şi in faza de renovare uşoara, intr-o maniera non-invaziva. 
Daca este planificata schimbarea prizelor si intrerupatoarele in camera de hotel, de ce sa nu alegem variante care pot fi controlate inteligent si de ce nu am adauga echiparii camerei si un ecran intuitiv, pentru ca vizitatorii sa se bucure de o experienta premium, peste asteptari ? Mai ales ca toate acestea pot fi asigurate fara sa fie nevoie de cablaje speciale, care sa presupuna interventii asupra finisajului peretilor, a adaugat Calin Pascalau, Director General Legrand Romania.

De asemenea, Legrand ofera o alta varianta customizabila pentru controlul inteligent al camerelor de hotel, si anume UX, care include o serie de dispozitive care pot fi personalizate in functie de nevoile hotelului. Pot fi alese de la unul la zece dispozitive diferite pentru managementul camerei, printre care echipamentele de comanda tactile, care permit controlul iluminatului, al temperaturii, al draperiilor sau setarea anumitor scenarii (de exemplu, la un moment al zilei se trag draperiile, se aprinde lumina etc.). Solutia UX include si cititoare inteligente: inainte de intrarea in camera exista un dispozitiv care permite accesul pe baza de card si care afiseaza statusul camerei si numarul acesteia.

Solutia UX Legrand pentru hoteluri a fost implementata pana acum cu succes in hoteluri din intreaga lume, atat in cazul unor unitati noi, precum Jumeirah Gate din Dubai, cat si al unor hoteluri de o eleganta clasica, precum Vista Hotel Como din Italia. 

DESPRE LEGRAND

Legrand este specialistul global in infrastructuri electrice si digitale. Solutiile sale complete pentru cladiri rezidentiale, comerciale, de birouri, invatamant, data center, spitale si alte centre de sanatate, hoteluri si constructii industriale il fac un etalon in domeniu pentru utilizatorii din intreaga lume.

in Romania, Grupul Legrand este prezent de peste 20 ani şi comercializeaza, prin intermediul distribuitorilor sai, cele mai variate si inovatoare produse din domeniul electric sub umbrela a 15 marci de top dintre care cele mai reprezentative sunt: Legrand, BTicino, Zucchini, Cablofil.
Bazandu-se pe un program in care sunt implicati toti angajatii şi partenerii cheie, strategia Legrand pentru o creştere sustenabila include lansarea constanta de produse si servicii de inalta tehnologie adaptate la nevoile si cerintele pietei. Legrand a raportat vanzari de aproximativ 6 miliarde de euro in 2018. Compania este listata la Euronext Paris si este o componenta notabila a indicilor bursieri CAC 40 (cod ISIN FR0010307819).

DESPRE SAMSUNG 

Samsung Electronics Co., Ltd. inspira oamenii si creeaza viitorul prin tehnologii si idei. Compania redefineste lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de retea si memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei si a solutiilor LED. Pentru cele mai noi informatii, vizitati Samsung Newsroom la news.samsung.com





Info util

Numai 5 producatori de solutii antivirus, inclusiv ESET, au indeplinit criteriile de detectie si dezinfectare solicitate pentru Windows 7.



Newsletter


Adresa mea de email:
Parteneri

Despre noi

Download

Contact

Strada Retezatului nr.5 / Tg.Mures 540 068
tel/fax:0265 265 910 / contact@smartnews.ro

Publicitate