26 Ianuarie 2012
Google schimba regulile privind confidentialitatea
Criticii au contestat decizia Google de a imbina datele personale ale utilizatorilor de pe YouTube Gmail, motorul de cautare, reteaua Google + si zeci de alte servicii Google.
Viitoarele modificari ale setarilor de confidentialitate vor permite imbinarea datelor pe toate aceste platforme. Utilizatorii nu pot renunta la aceste modificari.
Google a declarat ca aceasta actualizare va oferi mai multe rezultate relevante cu privire la cautarile efectuate.
Modificarile vor fi aplicate incepand cu data de 1 martie.
Anna Whitten, Director of Privacy, Product and Engineering in cadrul Google, a declarat ca aceste schimbari sunt necesare in vederea simplificarii setarilor de confidentialitate actuale. "Vom lansa o noua politica principala de confidentialitate, care acopera majoritatea produselor noastre.
"Daca sunteti conectat la Google, putem face lucruri precum sugerarea interogarilor de cautare ori trierea rezultatelor cautarii, bazandu-ne pe preferintele manifestate pe Google+, Gmail si YouTube", a declarat compania.
La inceputul acestei luni, Google a integrat mai puternic in Google+ functia de cautare, o miscare despre care Twitter a afirmat ca ar avea un efect negativ asupra cautarilor sale. Datele constituie o resursa extrem de valoroasa, astfel incat companiile cauta modalitati prin care sa beneficieze de obieceiurile web ale utilizatorilor, prin anunturi din ce in ce mai orientate.
Acest lucru poate fi controversat, a declarat analistul Ovum, Andy Kellet. "Ceea ce ma intereseaza intr-o saptamana ar putea sa nu ma mai preocupe saptamana urmatoare". Cea mai mare problema a acestor modificari este faptul ca oamenii nu au optiunea de a renunta la ele. "In cazul in care simplifica lucrurile, ar putea genera un rezultat pozitiv, insa daca oamenii nu sunt de acord, vor trebui sa renunte la serviciile respective. Google a devenit un mod de viata pentru unele persoane. Acestea nu se pot lipsi de serviciile in cauza, chiar daca nu sunt de acord cu directia spre care se indreapta lucrurile", a continuat Kellet.
Noua politica de confidentialitate Google va combina peste 60 de politici diferite intr-una singura. Acest lucru este periculos, considera The Open Rights Group (ORG). "Aceasta simplificare constituie un detriment in ceea ce priveste granitele intre serviciile Google".
Inca nu sunt disponibile detalii cu privire la modul in care va functiona noua politica de confidentialitate Google.
Sursa: www.bbc.co.uk



