Cautare


23 Ianuarie 2015
Tips&Tricks EuroGsm: Cum sa prelungesti durata de viata a bateriei telefonului

Odata cu avansul smartphone-urilor pe piata de telefoane mobile, una dintre problemele majore cu care se confrunta in prezent utilizatorii este autonomia scazuta a acumulatorului. Specialistii ThePhoneGeeks ai EuroGsm vin cu o serie de recomandari prin care poate fi prelungita durata de viata a bateriei telefonului, atat in ceea ce priveste optimizarea hardware si software, cat si din punct de vedere al aplicatiilor pe care utilizatorii le pot instala.

„Un smartphone cu specificatii de top si ecran mare trebuie incarcat zilnic, lucru care duce la cresterea numarului de cicluri de incarcare-descarcare din viata unui acumulator. Acest aspect, alaturi de utilizarea foarte intensa, duce la autonomii foarte scazute in comparatie cu telefoanele obisnuite”, a precizat Marius Boca – ThePhoneGeeks.

Astfel, acumulatorii Li-Ion, folositi de majoritatea dispozitivelor mobile de pe piata, au o durata de viata de cativa ani, insa daca nu sunt respectate cateva reguli simple, atat de natura hardware cat si software, performantele acestora vor scadea in timp.

Aspectele de natura hardware tin in principal de manipularea si pastrarea acumulatorului, recomandarea specialistilor EuroGsm fiind ca acumulatorul sa fie intotdeauna incarcat inainte sa se descarce complet si sa fie deconectat de la sursa de incarcare in momentul in care nivelul bateriei a ajuns la 100%. De asemenea, telefonul nu trebuie lasat in masina sau in alte locuri inchise atunci cand este foarte cald. in acest sens, este recomandat ca, atunci cand nu este folosit, acumulatorul sa fie pastrat intr-un loc cat mai racoros si sa fie incarcat in jur de 40%.

in ceea ce priveste optimizarile software, utilizatorii ar trebui sa opreasca aplicatiile care ruleaza in background, sa nu foloseasca imagini de fundal active, sa dezactiveze functiile Bluetooth, GPS, Wi-Fi si datele mobile, precum si autosincronizarea conturilor. O alta sugestie este aceea de a seta la nivel minim luminozitatea ecranului si durata la care intra in stand-by.

„Utilizatorii pot lua in calcul si aplicatiile dedicate pentru optimizarea bateriei, cum este Clean Master Phone Boost, prin care pot fi sterse fisierele inutile ce ocupa spatiu de stocare important si informatiile personale din istoricul de navigare. Aplicatia mai permite si managementul aplicatiilor, mutarea acestora pe cardul SD, dezinstalarea aplicatiilor preinstalate si efectuarea de copii de siguranta ale fisierelor importante. in plus, aplicatia are si rol de antivirus”, a explicat Marius Boca.

Alte aplicatii utile sunt DU Battery Saver, care poate prelungi durata de viata a bateriei cu pana la 50%, dar si Battery Doctor, disponibila in 19 limbi, care identifica aplicatiile si procesele ce epuizeaza bateria si optimizeaza procesul de incarcare, pentru ca acesta sa fie cat mai eficient.

Despre ThePhoneGeeks

ThePhoneGeeks este divizia EuroGsm specializata in rezolvarea problemelor legate de telefonia mobila, membrii echipei avand rolul de a da sfaturi clientilor si de a incuraja utilizarea corecta si la capacitate maxima a dispozitivelor mobile.

Despre EuroGsm 

EuroGsm este compania specializata telecom, fiind unul dintre cei mai mari retaileri, cu o retea de magazine extinsa la 113 unitati si 81 de orase in cei 18 ani de existenta. Compania aduce pe piata, atat in magazine cat si online pe www.eurogsm.ro, cele mai noi tendinte in domeniul comunicarii mobile, telefoane de ultima generatie, accesorii si o gama variata de servicii, precum plata facturilor, abonamente de voce sau date. 

EuroGsm este ghidul pe care ti-l doresti alaturi cand pornesti in explorarea tehnologiei.






Info util

Numai 5 producatori de solutii antivirus, inclusiv ESET, au indeplinit criteriile de detectie si dezinfectare solicitate pentru Windows 7.
Newsletter

Adresa mea de email:
Parteneri

Despre noi

Download

Contact

Strada Retezatului nr.5 / Tg.Mures 540 068
tel/fax:0265 265 910 / contact@smartnews.ro

Publicitate